Fiecare dintre noi evoluează. Este greu de comparat persoana care sunt acum cu cea de acum 10 sau chiar 20 de ani. Sunt sigura că acest lucru este aplicabil pentru fiecare dintre noi: avem (de obicei) mai multă experiență, mai multe kilograme, mai multe riduri. Pentru unii dintre prietenii mei, membrii familiei și cunoscuți, mai puțin păr. După cum vedeți, nu am indicat genul pentru păstrarea aparentei egalitatii de gen.
Companiile, managementul și cultura companiilor evoluează. Acest fapt rămâne adevărat, dar mediul în care operează companiile, acționarii lor și părțile interesate continuă să se dezvolte rapid.
Companiile listate la Bursa de Valori București trebuie să raporteze despre guvernanța corporativă în baza aceluiași „nou” Cod de Guvernanță Corporativă emis în septembrie 2015 și aplicabil începând cu ianuarie 2016. Am menționat „nou” deoarece acesta este modul în care este prezentat pe pagina de internet a Bursei de Valori Bucuresti.
Cercul reformei pentru un cod (dacă nu se invarte în cerc) implică:
- Studierea pieței si a nevoilor de actualizare,
- Elaborarea proiectelor,
- Faza de consultare cu beneficiarii si entitățile care ar urma sa aplice codul,
- Adoptarea noului cod,
- Urmarirea implementării noului cod,
iar după o perioadă rezonabilă de timp procesul trebuie să înceapă din nou.
Codul de guvernanță corporativă din Regatul Unit este în curs de consultare pentru a fi actualizat. Actualul a fost emis în iulie 2018. Prevederile din Codul de guvernanță corporativă din Regatul Unit din 2018 conțin multe principii care nu sunt nici macar discutate pentru companiile românești listate, cum ar fi:
- scopul, valorile și strategia companiei
- planificarea succesiunii
- diversitatea in ceea ce priveste genul, mediul social și etnia;
- voturi semnificative împotriva hotărârilor acţionarilor.
Având în vedere faptul că un cod din 2015 nu mai este nou și a trecut deja o perioadă rezonabilă de timp de aproape 8 ani, este de așteptat ca Bursa de Valori București să demareze procesul de actualizare a codului, având în vedere evoluțiile din ultimii ani.