ROMGAZ SA (#SNG) a convocat o adunare generala extraordinară a acționarilor și o adunare ordinară a acționarilor pentru 11 septembrie.
Pe 11 septembrie, AGA are pe ordinea de zi delistarea companiei de pe Bursa de Valori din Londra, subiecte legate de Romgaz Black Sea Limited si Depomures, precum si pentru o acțiune in justiție ce ar urma sa fie demarata împotriva unui fost membru al managementului.
Există mai multe companii listate atât la Bursa de Valori București, cât și la Bursa de Valori din Londra, una dintre ele fiind în prezent în curs de delistare. Urmând tendința de listări duale pe aceste burse, se pare că delistarea ar putea fi următoarea tendință. Ce urmează? Ce alte metode pot fi folosite pentru a atrage investitori?
Data de referință pentru AGA SNG din 11 septembrie este 30 august 2024. Termenul limită pentru propunerea de noi puncte pe ordinea de zi a fost 26 august 2024 și nu au existat propuneri.
Termenul limită pentru votul prin corespondență și trimiterea documentației aferente împuternicirilor este luni dimineață, 9 septembrie 2024. Cele doua AGA vor avea loc începând cu ora 13.00 la București.
Si in final, o întrebare retorică: de ce SNG organizează 2 sesiuni de AGA la o distanță de 2 săptămâni, dacă pe agenda AGA din 25 septembrie există doar un punct de prezentare?