Definiția „interesului” (în engleză) este complexă:
1. sentimentul de a dori să cunoască sau să învețe despre ceva sau cineva,
2. bani plătiți în mod regulat la o anumită rată pentru utilizarea banilor împrumuți sau pentru amânarea rambursării unei datorii,
3. avantajul sau beneficiul unei persoane sau al unui grup, sau
4. o miză sau implicare într-o întreprindere, în special financiară.
În funcție de interesul pe care îl arata investitorii instituționali, specialiștii au identificat trei tipuri de investitori instituționali. Clasificarea poate fi interesantă pentru investitorii instituționali, mai ales în timpul discuției lor anuale asupra strategiei, deoarece viața reala poate arăta un comportament care nu este aliniat cu strategia publicata.
Investitori instituționali care au un comportament de tip ‚agent’
Investitorii instituționali de tip ‚agent’ descrie comportamentul investitorilor instituționali care se implică (sau nu se implica) in companiile din portofoliu, astfel încât să servească interesul financiar sau de afaceri mai larg al grupului corporativ din care fac parte, mai degrabă decât beneficiarii finali. Un alt exemplu de gestionare a activelor care acționează în moduri care servesc interesele companiei sau ale investitorilor care îi angajează (le vom numi ‚principali’), mai degrabă decât ale clienților lor. În cazul investitorilor ‚agent’, interesul financiar al principalilor acestora poate intra în conflict cu interesele acționarilor lor, în general, ale beneficiarilor, clienților și clienților.
Comportamentul de tip ‚agent’ se poate manifesta printr-o reticență de a contesta managementul companiilor din portofoliu în speranța de a obține mai multe beneficii de la principali.
În ceea ce privește stimulentele, acest tip de investitori ar putea, de exemplu, să agreeze remunerarea unor angajați pentru obiective pe termen scurt care nu sunt legate de indicatorii cheie de performanță aliniați la piață. Aceste practici nu ar oferi niciun stimulent pentru îmbunătățirea deciziilor de administrare, iar rezultatul poate fi:
- pasivitate mai mare, sau
- eforturile de creștere a randamentelor financiare pe termen scurt.
Investitorii de tip ‚agent’ sunt efectiv prinși între presiunile guvernanței corporative de a-și servi propriii acționari și obligațiile contractuale și fiduciare pe care le datorează clienților și beneficiarilor finali. În timp ce acestea din urmă pot necesita acțiuni de promovare a intereselor clienților și ale beneficiarilor finali ai acestora, acțiunile menite să îmbunătățească randamentele pe termen scurt sau să reducă costurile în raport cu concurenții vor atinge ținte interne și este dificil de susținut că nu sunt în interesul financiar cel mai bun al clienților si beneficiarilor.
Comportamentul agenției poate aduce complicații, deoarece autoritățile de reglementare pot impune amenzi pentru încălcarea reglementărilor relevante, inclusiv, de exemplu, neadministrarea echitabilă a conflictelor de interese.
Investitori instituționali cu comportament de ‚trusteeship’ (mandat)
Comportamentul de „trusteeship” este descris atunci când portofoliul de investiții (concentrat pe unul sau mai multe tipuri pe care managerii le au in vedere) va promova interesele financiare ale beneficiarilor lor într-un interval de timp adecvat. Investitorii pot manifesta un comportament de „trusteeship” atunci când acordă mandate managerilor care solicită și evaluează performanța pe perioade de timp relativ lungi. Portofoliul pentru un comportament de administrator ar trebui să ia în considerare
- rentabilitatea durabilă pe termen lung,
- factorii ESG în selectarea investițiilor și efectuarea analizei financiare
- politicile de vot care vor fi aplicate în întregul portofoliu și
- să se angajeze cu companii în care acest lucru va produce profituri financiare pe termen lung mai bune decât dezinvestirea.
Comportamentul asimilat proprietarilor
Al treilea tip de comportament se referă la managerii care acționează ca proprietari reali și urmăresc succesul pe termen lung al companiilor din portofoliu. În timp ce comportamentul de tip ‚trusteeship’ implică concentrarea pe producerea celui mai bun rezultat financiar pentru acționari, clienți sau beneficiari în mai multe active dintr-un portofoliu, comportamentul asimilat proprietarilor presupune acționarea de unul singur sau în colaborare cu alți acționari pentru a produce cel mai bun rezultat financiar pe termen lung pentru o companie individuala din portofoliu. Acțiunea oferă beneficii pentru toți acționarii proporțional cu participațiile lor. Comportamentul de tip proprietar va deveni mai puțin atractiv, deoarece diversificarea îndepărtează în mod inevitabil atenția atât a investitorilor, cât și a managerilor de la performanța companiilor individuale și către performanța portofoliului în ansamblu.
Ultimele modificări la nivel de legislație europeană (de exemplu SRDII) conduc la o abordare apropiata tipului „trusteeship”, deoarece regulile impun administratorilor de active să fie mai transparenți în ceea ce privește implementarea politicii lor de implicare și exercitarea drepturilor de vot. Transparența poate ajuta investitorii să identifice managerii al căror comportament este aliniat cu al lor.
Si acum, ce tip de investitori instituționali credeți ca activează pe piața din România și cum pot influența aceștia guvernanța corporativă în viitorul apropiat?